Vara se apropie cu pasi repezi...si imi este dor de ea...dor de tine...de noi...vreau sa fiu din nou copil...sa ma intorc din nou la 10 ani...sa nu imi pese de nimic...sa rad fara sa ma opesc...fara sa dau nas in nas cu oamenii rai...pentru ca sunt destui in jurul meu care sa ma protejeze...dar acum...nu mai este nimeni langa tine...toti cauta bani...vor sa se implineasac pe plan profesional...si sufletul?...unde il lasa?...
Si ma simt o umbra banala...care nu are ce cauta in lumea asta...creeaza-ti lumea ta...dar nu e bine...tot de ei dai..oricat incerci sa te feresti...oare e cineva viu in lumea asta?...realitatea ma omoara...
Visam cu ochii deschisi si eram ca un mac intr-un camp de buruieni cu umbrela mea mare si rosie pe strazile orasului...soarele nu imi spunea nimic...iar tu intelegeai la fel de mult...nu crezi ceea ce iti spun...lasa-ma sa ma adun...iti sopteam la ureche...sti foarte bine ca imi place sa visez cu ochii deschisi...erai asa de nedumerit..."nu mai inteleg nimic ce vrei sa-mi spui?...unde vrei sa ajungem?"...deodata vad cum eu si cu mine...ne chinuim sa respiram...am realizat ca fluturii mei nu mai au stomac in care sa zboare...deschid un ochi si nu vad nimic...e mult prea intuneric...si imi zic...ce ma fac?...nu stiu ce vreau...dar totusi vreau...nu ma mai plang...nu mai disper...sunt calma...realizez si incep sa plang...am aruncat cu visele pe fereasta...viata e cruda...de ce visele sa fie si ele asa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu