Am gasit un mail catre tine...tu persoana cu care ma vedeam in viitor...aparent nu ai inteles ce am vrut sa iti spun..dar poate vei intelege acum...de la persoana aia mediocra care nu vrea sa evolueze :))...
Am incercat sa scriu aceasta scrisoare de mai mult timp.O scrisoare
care sa spui ca n-ai primit-o niciodata.O scrisoare la care am lucrat
toata viata.Imi amintesc cand aveam 14 ani si stateam singura in camera
mea noapte,ascultand aceeasi muzica de mii de ori.Imi este dor de mine
de atunci..de sentimentele alea profunde si pline de patos:))..le-am
inchis intr-un cufar si vreau sa risc si sa le scot afara,eu nu sunt
asa..
Nu pot sa-ti dau solutii pentru toate problemele vietii,nu am
raspunsuri pentru indoieli si temeri dar pot sa te ascult si sa particip
la zbuciumul tau.Nu pot sa schimb trecutul si nici viitorul tau,dar
cand vei avea nevoie de mine voi fi alaturi de tine.Nu pot sa nu
te opresc sa nu te impiedici,dar pot sa-ti ofer o mana,sa te ajut sa nu
cazi.Bucuriile,victoriile si succesele tale,nu sunt ale mele,dar sunt
foarte bucuroasa cand te vad fericit.Nu pot evita sa suferi cand o
durere iti rupe sufletul,dar pot plange cu tine si pot aduna bucatile
sufletului tau...si tu vei fi din nou bucuros de viata.Nu pot sa-ti spun
cine esti si nici cine ar trebuii sa fi,pot numai sa te iubesc si sa
fiu prietena ta.Nu am sa judec deciziile pe care le vei lua in viata!
Daca peste 10 ani ai fi orb din toate mainile care iti vor fi modelat
corpul,le-ai recunoaste pe ale mele? Daca mi-as apropia buzele de
urechea ta,cum am facut-o de atatea mi de ori,mi-ai mai recunoaste limba
fierbinte? Printre toate aromele care iti vor fi bantuit
dorintele,ti-ai mai aminti mirosul crud al trupului meu? Ai mai sti ca
degetul care iti scrie apasat pe spate te iubesc este acelasi pe care il
sarutai
hazliu inainte sa iti bagi mana in parul meu ca sa te conduca in
imparatia somnului? Dintre sutele de pasi care au batut drumul nocturn
de la patul tau la bucatarie si inapoi,i-ai mai recunoaste pe ai
mei,apasati si stangaci? Spune-mi mi-ai mai cunoaste oftatul dintr-o
mie, cand imi merge greu? Daca mi-ai pipai pielea stransa in riduri moi
in jurul cotului ai sti ca sunt eu? Dar rasuflarea mea? Ai mai
recunoaste freamatul tastelor asuprite de mainile mele in noptile in
care te culcai mai devreme? Oare nu sunt eu singura care ma strecuram in
pat fara sa-ti tulbur visele?...Ce ciudati suntem noi oamenii, ne
proiectam fericirea si dramele in viitor,negandind responsabil
prezentul...caci daca as accepta prezentul,tu nu ar mai trebui,orb fiind
peste 10 ani,sa raspunzi la toate incertitudinile unei iubiri
ingropate...dar cand s-a ingropat iubirea?...in prezent..in prezent..
